Uleiurile esenţiale în ambientul casei tale
Omenirea a descoperit de foarte timpuriu beneficiile pe care le oferă darurile naturii, de la plante şi animale, până la minerale şi metale. Multe specii de plante stau la baza medicamentelor actuale, folosirea acestora în scopuri medicale fiind adoptată din vremuri îndepărtate. De asemenea, folosirea plantelor în întreţinerea frumuseţii corporale a reprezentat o preocupare foarte activă a oamenilor. Efectele miraculoase ale diferitelor specii de plante se pot sesiza atât la nivel fizic, cât şi psihic.
Uleiurile esenţiale
Uleiurile esenţiale provin din diferite specii de plante care conţin compuşi aromatici volatili prezenţi în diferite părţi, cum ar fi în frunzele, rădăcina, florile, seminţele, scoarţa, coaja sau fructul. Compuşii aromatici sunt cunoscuţi ca uleiuri esenţiale. Rolurile compuşilor aromatici în viaţa plantelor sunt acelea de a conferi aroma specifică, de a le proteja de condiţiile dificile de mediu şi de a îndepărta insectele dăunătoare, având, în acelaşi timp, şi un rol important în procesul de polenizare. Uleiurile esenţiale sunt asociate termenului volatil, prezentând caracteristica de a se dispersa foarte rapid în aer. Există peste 3000 de tipuri de compuşi aromatici volatili descoperiţi până în prezent, astfel că folosirea uleiurilor esenţiale poate acoperi o scară foarte largă de acţiune, de la diminuarea simptomatologiilor organice severe, până la reechilibrarea emoţională şi energetică.
Terapia cu arome în mediul tău
A te folosi de proprietăţilor diferitelor tipuri de uleiuri esenţiale, reprezintă o adevărată artă prin care se împletesc arome şi texturi în vederea inducerii unei strări de bine fizică şi psihică. Fiecare încearcă să îşi creeze un mediu casnic relaxant, reconfortant, primitor şi cald, un loc în care să se regăsească pe sine, să se poată odihni şi să îşi poată recăpăta echilibrul interior. Mobilierul, zugrăveala, accesoriile interioare, muzica ambientală, felurile de mâncare şi băuturile, plantele de interior, animalul de companie, toate fac parte din mediul casnic, astfel că sunt alese şi pregătite astfel încât să vină în întâmpinarea nevoilor şi dorinţelor fiecăruia. Atunci când se doreşte creşterea vibraţiei şi adăugarea unui plus de energie benefică, aromaterapia va fi de mare ajutor. Din varietatea de sortimente de
uleiuri esentiale, fiecare va alege varianta portivită şi preferată, va picura câţiva stropi în difuzorul de arome şi se va bucura în confortul casei sale de efectele miraculoase ale plantelor asupra psihicului. Uleiurile esenţiale acţionează asupra emoţionalităţii, inducând o stare de relaxare şi detaşare, cresc vibraţia energetică, sporind optimismul şi încrederea în sine, susţin vitalitate şi energia, reduc stările depresive şi anxioase, stimulează activitatea cerebrală, asigură sănătatea aparatului respirator şi conferă spaţiului interior un iz special. Astfel, vei spori valoare spaţiului tău, pe lângă amenajarea şi accesorizarea interioară, adăugând izul terapeutic, extrem de benefic trupului şi spiritului tău, reechilibrând energiile, ridicând vibraţia şi difuzând arome plăcute, calde şi reconfortante. Casa ta este spaţiul în care toate elementele ar trebui aliniate dorinţelor şi nevoilor tale, astfel că şi aerul trebuie să poarte arome unice care să te reprezinte.