Lavanda, miraculoasa plantă parfumată
Lavanda, denumită ştiinţific Lavandula Angustifolia, este o specie de plantă care face parte din familia Laminaceae, originară din regiunea mediteraneană, zona Africii tropicale şi sud-estul Indiei. Astăzi se plantează în grădinile sau ghivecele din întreaga lume, existând însă şi multe specii care cresc doar în sălbăticie. Lavanda este una dintre plantele ale cărei beneficii au fost descoperite din vremuri foarte îndepărtate, existând o serie de modalităţi în care poate fi folosită, de la ceaiuri şi siropuri, până la renumitul ulei esenţial de lavandă, mierea de lavandă sau doar planta uscată, folosită pentru aroma ei extaordinară şi acţinea pe care o are asupra calităţii aerului.
Cum se foloseşte lavanda
Atunci când se vorbeşte de lavandă, cel mai frecvent, gândul ne duce către
uleiuri esentiale de lavanda, o oază naturală nesfârşită de beneficii pentru trup, suflet şi minte. De asemenea, se poate folosi sub formă de ceai, ideal în plicarea cataplasmelor pe zona pielii, în acelaşi timp, putându-ne bucura de beneficiile miraculoasei plante şi în contextul folosirii produselor cosmetice pe bază de ulei de lavandă. Nu în ultimul rând, aromaterapia ne învaţă cum să jonglăm cu parfumul fascinant al plantelor, fie folosind uleiul esenţial, fie bucurându-ne de aroma plantelor uscate, însă extrem de parfumate.
Lavanda, remediul natural mereu la îndemână
Încă din cele mai îndepărtate timpuri, lavanda a fost folosită pentru a trata multe afecţiuni sau pentru a ameliora simptome. Astfel, uleiul esenţial de lavandă, cel mai des folosit atunci când vrem să ne bucurăm de beneficiile aceste miraculoase plante, poate fi de mare ajutor în abordarea şi tratarea problemelor psihice, în combaterea insomniei sau atunci când ne luptăm cu depresia şi stările frecvente de anxietate, prezentând capacitatea de a acţioneza asupra dezechilibrelor emoţionale, inducând o stare de relaxare şi confort, echilibrând corpul energetic. Uleiul de levănţică reprezintă un foarte bun aliat în lupta cu problemele localizate la nivelul pielii, putând fi folosit în tratarea acneei şi în calmarea iritaţiilor dermatologice. Este folosit cu succes pentru curăţarea tenului şi pentru hrănirea acestuia, fiind recomandat în lupta cu îmbătrânirea. Este foarte des adoptat în şedinţele de masaj, acţionând atât asupra pielii, cât şi asupra musculaturii, în acelaşi timp inducând o stare de relaxare şi deconectare. Uleiul de lavandă este recomandat în calmarea durerilor pricinuite de arsuri, în acelaşi timp contribuind va grăbirea vindecării şi la refacerea celulară. Căderea părului şi aspectul nesănătos al firului de păr, pot fi combătute prin folosirea diferitelor măşti pe bază de ulei de lavandă sau doar prin simpla aplicare pe scalp a uleiului esenţial.
Afecţiunile respiratori şi uleiul esenţial de lavandă
Aromaterapia ne poate veni în ajutor în contextul în care ne confruntăm cu un aer extrem de poluat, peste care se pot suprapune afecţiuni precum bronşita sau cele provocate de diverite virusuri respiratorii sezoniere. Alegând să folosim uleiul de lavandă în tratarea afecţiunilor respiratorii, nu doar că vom grăbi vindecarea şi ne vom elibera căile respiratorii, ci vom acţiona şi asupra sistemului imunitar, stimulându-l şi consolidându-l. Folosit pentru inhalaţii, băi fierbinţi sau în aplicarea tehnicilor de masaj, uleiul esenţial de lavandă se va dovedi un aliat de nădejde în lupta cu problemele respiratorii şi răcelile.